Translate

vineri, 15 iulie 2016

Sincronicitatea, intre adevar si speculatii

Dincolo de a fi banale întâmplări spectaculoase sau coincidenţe stranii, sincronicităţile capătă o semnificaţie tot mai importantă odată cu progresele cunoaşterii moderne. Se confirmă astfel o constatare pe care o întâlnim în foarte multe tradiţii populare şi care spune că „Nimic nu este întâmplător”.
.
Înainte de a urmări să descifrăm semnificaţiile acestui tip de fenomene, să vedem mai întâi ce anume înseamnă în mod concret o sincronicitate. Să pornim de la trei cazuri reale, care au fost bine documentate.
 
 1.  Scriitorul Morgan Robertson a scris în 1898 o carte intitulată „Zădărnicie” („Futility, or the Wreck of the Titan”), în care povesteşte despre un vapor uriaş, construit în Marea Britanie, care porneşte în prima sa călătorie, ca un hotel de lux pe apă, peste Oceanul Atlantic, spre America. La 400 de mile de „Newfoundland”, Titan se loveşte de un iceberg şi se scufundă. Majoritatea pasagerilor mor pentru că uriaşul vas avea prea puţine bărci de salvare, fiind considerat imposibil de scufundat… 
 
  După 14 ani, numele puţin cunoscut al lui Robertson şi dramaticele întâmplări din romanul său au apărut pe prima pagină a ziarului “Times“, alături de ştirea despre scufundarea tragică a vasului “Titanic”, la 15 aprilie 1912. Analogia dintre acţiunea romanului şi tragedia care a avut loc în realitate era uimitoare. Dimensiunile “Titanului”, imaginate de scriitor, şi cele ale “Titanicului” real erau aproape identice: ambele aveau câte patru coşuri şi câte trei elice; lungimea “Titanului” era de 260 m, pe când cea a “Titanicului” de 268 m; puterea motoarelor şi viteza ambelor nave erau identice, respectiv de 55.000 CP şi 25 de noduri pe oră. Atât “Titanul”, cât şi “Titanicul” aveau la bord bogătaşi şi reprezentanţi ai protipendadei de pe cele două continente – Europa şi America. Ambele s-au scufundat la 400 de mile de Newfoundland şi au avut doar 24 bărci de salvare. Din cei 2.200 de pasageri ai “Titanului” au pierit majoritatea, iar din cei 2.000 urcaţi pe “Titanic” s-au salvat doar 700. Catastrofa a avut loc în urma ciocnirii, în ceaţă, a vasului cu un iceberg, în ambele cazuri evenimentul având loc în luna aprilie. Analogia era, într-adevăr, izbitoare şi, la scurt timp după naufragiu, Robertson a început să primească scrisori de ameninţare de la văduvele şi de la rudele celor care pieriseră în catastrofa “Titanicului”, blestemându-l şi numindu-l geniu al răului. Romanul său, “Zădărnicia” nu s-a mai reeditat niciodată, iar numele autorului a fost dat uitării.
 .

2.  În anul 1829,  goeleta Marmaid  a naufragiat în largul coastelor australiene. Din fericire toţi marinarii şi pasagerii aflaţi la bord au rămas vii şi nevătămaţi pe o mică plajă din apropiere. După numai trei zile, o corabie cu trei catarge, Swiftsure, le-a observat semnalele şi i-a cules pe toţi. Datorită unui curent oceanic necunoscut până atunci, acest velier eşuează şi el la ţărm, cinci zile mai târziu, din nou fără nici o victimă. Toţi marinarii şi pasagerii sunt apoi salvaţi de un alt vas, Gouverneur Ready, care însă naufragiază, de asemenea, tot fără victime. Situaţia se repetă de încă două ori, spre disperarea tuturor, cu vasele Comet şi Jupiter. După această serie de cinci naufragii, toţi marinarii şi pasagerii au fost salvaţi din nou, de pachebotul City of Leeds, care venea de la Londra şi se îndrepta spre Australia.  Faptul tulburător însă este că, printr-un aparent joc al circumstanţelor, un pasager de pe primul vas, Marmaid, a regăsit-o pe acest ultim vas pe bătrâna sa mamă, despre care nu mai ştia absolut nimic de aproape zece ani. Bătrâna era grav bolnavă şi ultima ei dorinţă, înainte de moarte, era să îşi vadă fiul. În mod spectaculos, datorită acestei întâlniri care i-a adus o nesperată bucurie, bătrâna mamă s-a re-însănătoşit.  A fost oare această întâlnire o simplă întâmplare? Şirul neverosimil al naufragiilor şi întâlnirea parcă regizată dintre mamă şi fiu sugerează că este vorba despre cu totul altceva.
 
 
 3. Doi gemeni monozigoţi (proveniţi din acelaşi ovul), născuţi în SUA în anul 1940, au fost despărţiţi la naştere şi adoptaţi de două familii care nu se cunoşteau. Cele două familii nu au ţinut legătura şi, de altfel, locuiau la mare distanţă una faţă de cealaltă. În anul 1979, cei doi s-au întâlnit „întâmplător” într-o vacanţă şi au constatat o serie de lucruri care i-au uimit. Fiecare dintre ei a fost botezat James, dar i se spunea Jim.  Fiecare a studiat avocatura, dar au fost pasionaţi de desenul tehnic şi tâmplărie. Fiecare dintre ei a fost căsătorit cu câte o femeie pe care o chema Linda şi cu care a avut fiecare câte un fiu, botezat exact la fel : James Alan. Fiecare dintre cei doi fraţi divorţaseră apoi de soţiile lor şi s-au recăsătorit cu câte două femei care, culmea, şi de data aceasta purtau acelaşi nume: Betty! Ce să mai zicem şi de faptul că amândoi aveau câte un cățel pe care îl chema tot la fel: Toy? Deşi cei doi fraţi obişnuiau să meargă în vacanţă pe aceeaşi plajă, numită „St. Petersburg” din Florida, ei nu se întâlniseră niciodată până atunci, cu toate că semănau foarte mult.
 
         Câteva consideraţii despre fenomenele de sincronicitate
 
Din punct de vedere probabilistic este evident pentru oricine că şansa ca aceste evenimente să se producă din pură întâmplare este infimă. Situaţiile descrise, precum şi multe altele, ne fac să ne gândim dacă de fapt evenimentele nu sunt cumva corelate la un nivel mult mai profund. Este interesant că ştiinţa actuală, în special pe baza descoperirilor recente din domeniile fizicii cuantice şi chiar ale psihologiei, indică faptul că toate evenimentele sunt mai mult sau mai puţin legate între ele, într-un mod care nu este deloc întâmplător.
.
Pentru a înţelege mai uşor provenienţa fenomenelor de sincronicitate unii cercetători au formulat o analogie foarte sugestivă. Considerăm o broască ţestoasă într-un acvariu şi o filmăm cu două camere de luat vederi din unghiuri complet diferite. Cele două filmări fac ca imaginile să nu semene deloc, astfel încât pentru doi observatori care privesc fiecare doar din unghiul (punctul) său de vedere şi care nu ştiu despre ce este vorba, se creează impresia că sunt două realităţi fără nici o legătură între ele. Şi totuşi, este vorba de fapt despre aceeaşi realitate indisolubilă!

Termenul de „sincronicitate” a fost introdus pentru prima dată în vocabularul ştiinţific modern în anul 1930 de către celebrul psiholog elveţian Karl Gustav Jung.  El a remarcat profundele conexiuni care există între psihicul uman şi evenimentele exterioare, precum şi corelarea acestora cu aşa-numitele „arhetipuri” care există la un nivel fundamental al realităţii. Ulterior, un fizician faimos, David Bohm, a introdus pe baza descoperirilor sale revoluţionare un alt concept esenţial pentru a explica natura realităţii. Bohm a vorbit despre „ordinea implicită” a Universului, care există în mod fundamental în intimitatea şi structurarea oricărui nivel macrocosmic sau microcosmic. El a mai observat de asemenea că anticii au afirmat de mii de ani că întreaga Creaţie provine dintr-o Conştiinţă primordială, care impregnează şi susţine în permanenţă totul. 
.
Ulterior, savanţi celebri (cum ar fi W. Heisenberg sau W. Pauli) au explicat faptul că înainte de explozia iniţială, Big Bang, totul a fost colapsat într-o stare de fuziune unificatoare şi că această stare de coerenţă şi rezonanţă a rămas înscrisă în intimitatea materiei.  Se poate afirma chiar că de fapt totul provine dintr-o hologramă unică, primordială, ce include în mod necesar şi un aspect informaţional, compatibil cu o Conştiinţă fundamentală. Această stare de legătură de fundal (entaglement) ce a rămas înscrisă în „ordinea implicită” se răsfrânge acum şi în materia vie, în creierele şi conştiinţele noastre.
.
Dificultăţile de abordare a acestor concepte de către ştiinţa convenţională provin din faptul că metoda de lucru ce a fost folosită predominant a fost aceea de a împărţi şi  dez-asambla tot ceea ce se studia. Dar în realitate absolut totul este unitar, aşa cum afirma şi un aforism străvechi al ştiinţei spirituale orientale : „Toate lucrurile îşi află esenţa în dependenţa mutuală, ele nu sunt nimic prin ele însele.”  Astăzi, pe baza noilor rezultate ale mecanicii cuantice şi ale altor discipline, redescoperim aceste valori străvechi.  Astfel, unul dintre „părinţii” fizicii cuantice, Erwin Schrodinger afirma încă de la începutul secolului trecut că  „Numărul total al conştiinţelor din Univers este 1” arătând prin aceasta că în ansamblul său Conştiinţa este o singularitate, care se manifestă prin toate fiinţele. În  alţi termeni, putem afirma că de fapt Conştiinţa sincronă fundamentală şi unitară se manifestă prin procese de rezonanţă  în desfăşurarea holografică a ordinii implicite, generându-se astfel evenimentele ordinii explicite.
.
Foarte important pentru explicarea fenomenelor de sincronicitate este principiul  non-localității, descris matematic într-un mod riguros încă  din anii 1950 de către savanţii Einstein, Podolski şi Rosen. Această legitate esenţială a realităţii a fost pusă în evidenţă experimental în anul 1982 de către savantul francez  Alain Aspect. S-a confirmat astfel că la nivel cuantic particulele elementare din întregul Univers se află într-o stare de comuniune şi legătură inseparabilă (entaglement), dincolo de spaţiu şi timp. La acest nivel nu se poate vorbi propriu-zis de particule distincte, ci de aspecte multiple ale aceleași realităţi, în interiorul căreia cauzalitatea obişnuită este complet transcensă, toate evenimentele fiind guvernate de mecanisme sincrone.  
 
De altfel, una dintre cele mai celebre definiţii ale sincronicităţilor a fost dată chiar de Karl Gustav Jung, care a elaborat o întreagă teorie a sincronicităţilor în urma colaborării pe această temă cu nu mai puţin celebrul  Wolgang Pauli (laureat al Premiului Nobel). Astfel, cei doi au afirmat că „Sincronicitatea este manifestarea simultană a două evenimente care nu sunt legate între ele printr-un raport de cauzalitate”, prin aceasta sincronicitatea devenind o veritabilă antiteză a legii cauzei şi a efectului.
Foarte succint, putem spune astfel că sincronicităţile se constituie ca o expresie fundamentală a realităţii că toate părţile sunt integrate simultan în coerenţa Totului prin procese de rezonanţă.
 
 
Pe măsură ce ne ridicăm nivelul de conştiinţă, -sau altfel spus, nivelul de rezonanţă, ca nivel de vibraţie psihomentală -, descoperim totodată că percepţiile noastre devin din ce în ce mai corelate şi mai unitare. Observarea şi integrarea acestor fenomene de sincronicitate devine o expresie firească a unui mod mult mai complet şi lucid de a exista.  Ajungem în acest mod să conştientizăm că de fapt absolut nimic nu este întâmplător, ci totul se petrece în Sincronicitate. Totul este expresia rezonanţelor ce se desfăşoară permanent în această Conştiinţă unitară ce leagă toate lucrurile, fiinţele şi fenomenele. Această Conştiinţă unitară a fost recunoscută de toate tradiţiile spirituale ale omenirii ca fiind inefabila şi atotcuprinzătoarea prezenţă a lui Dumnezeu.

Sursa: https://armoniacosmica.wordpress.com/2012/09/15/sincronicitatile-elemente-esentiale-ale-jocului-divin-al-vietii-2/

Lista cu persoane interesate

CounterSite: