Design inteligent.
Intelligent Design vs Teoria Evoluției.
Conform Institutului Discovery (nu are nici o legătură cu faimosul canal de televiziune), care se află în avangarda promovării Intelligent Design-ului, “teoria Intelligent Design-ului afirmă că anumite caracteristici ale Universului și ale ființelor vii sunt explicate mai bine printr-o cauză inteligentă și nu printr-un proces nedirijat, cum este cel al selecției naturale”. În plus, se mai afirmă că nu există o evoluție în sensul darwinian, toate speciile apărând brusc, la diferite intervale de timp, cu toate caracterele specifice.
Originea
Voi începe cu una dintre cărțile care au stârnit o furtună. Este vorba despre “Of Pandas and People: The Central Question of Biological Origins” de Percival Davis și Dean H.Kenyon, carte ce se încearcă a fi impusă în unele state americane (variante ale ei se strecoară și pe la noi) în locul clasicelor manuale de biologie. Din ea nu am reușit să citesc decât atât cât este publicat pe net, respectiv primul capitol.
Se vorbește acolo despre faimosul experiment Stanley-Urey din 1953. Pentru cei ce nu îl cunosc îl voi expune eu aici, pe scurt. Stanley Miller, încă student la acea vreme, împreună cu profesorul său, Harold Urey, au realizat un experiment fundamental pentru problema originii vieții terestre. Simplificând lucrurile, ei au luat un balon, au pus ceva apă în el, apoi au adăugat gaze (metan, amoniac și hidrogen), care simulau atmosfera primordială a Terrei. În balonul încălzit, pentru a se produce vapori de apă, au aranjat să se producă descărcări electrice. După o săptămână au analizat compoziția chimică a produselor rezultate. Astfel au constatat că 10-15% din carbonul prezent în sistem a format compuși organici.
Două procente din carbon au format aminoacizi, inclusiv 13 din cei 21 din care sunt fabricate proteinele. Dintre aceștia,cel mai abundent era glicina. Practic, într-un interval de timp foarte scurt, se obținuseră în laborator cărămizile fundamentale ale vieții. (În această paranteză voi spune, fără a intra în detalii, că în experimentul Miller-Urey au fost obținute cantități egale de aminoacizi în formele L, care rotesc lumina spre stânga, și D, care rotesc lumina spre dreapta. Materia vie nu poate “procesa” decât aminoacizii L, decât cu foarte rare excepții. Aici este cu adevărat o problemă, avem o enigmă. Asupra acestui aspect vom reveni ceva mai târziu.)
Schema experimentului Stanley-Urey.
Autorii cărții Of Pandas and People arată, printre altele,că experimentul presupune o atmosferă reducătoare pentru Pământul primordial (adică lipsită de oxigen) și nu una oxidantă (bogată în oxigen). Această ipoteză este considerată eronată de către autorii cărții, deoarece există dovezi pentru o atmosferă inițială bogată în oxigen și “sunt necesare cantități semnificative de oxigen pentru a genera stratul de ozon protector pentru radiațiile ultraviolete, pentru a apăra primele forme de viață. Este clar că o simulare corectă ar fi trebuit să includă și cantități semnificative de oxigen”, iar oxigenul din atmosferă ar fi oxidat rapid compușii organici din experimentul Miller-Urey. Aici se cuvine să facem două observații.
În primul rând, descărcările electrice din atmosfera primordială se puteau produce și noaptea, moment în care materia organică era protejată de radiația ultravioletă. Apoi, compușii organici proaspăt fabricați erau antrenați, prin intermediul ploilor, către oceanul planetar. Aici apa, acolo unde se presupune că au apărut primele forme de viață terestre, reprezintă un bun ecran pentru radiațiile ultraviolete, așa că absența oxigenului nu este un impediment major.
A doua observație se referă la oxigenul atmosferic. Așa cum se remarcă și în textul cărții despre care vorbim, oxigenul este foarte reactiv și realizează rapid diferite combinații chimice. Astfel, oxigenul, chiar prezent într-o primă fază, va dispărea într-un interval relativ scurt de timp. De altfel, prezența abundentă a oxigenului în atmosfera unei planete reprezintă un indicator important al existenței vieții acolo. Este imposibil să credem că autorii cărții Of Pandas and People nu cunoșteau acest aspect al problemei.
Acum să comentăm, tot pe scurt, o altă obiecție, legată tot de experimentul Miller-Urey. Este vorba despre faptul că acolo s-au generat cantități egale de aminoacizi L și D, întimp ce materia vie poate “procesa” numai forma L. “Cercetătorii nu au identificat niciun mecanism natural care să poată fi inclus în experimente, care să producă numai forma corectă [de aminoacizi]”. Aici lucrurile sunt mai delicate, neexistând un răspuns foarte tranșant, așa cum adesea se întâmplă în știință. Totuși trebuie să remarcăm un fapt interesant. John Cronin și Sandra Pizzarello au examinat aminoacizii identificați în meteoritul Murchison și au descoperit un exces al formei L.
De aici am putea avea o explicație. Materia organică ce a dus la explozia vieții pe Terra este de origine cosmică. Care dintre fenomenele cosmice ar putea favoriza aminoacizii L? Există mai multe explicații, dar până în prezent nu există un răspuns clar. De exemplu, se sugerează că radiații ultraviolete circular polarizate sunt prezente în zonele de formare a sistemelor stelare (au fost detectate în nebuloasa Orion, acolo unde este o adevărată “maternitate” de stele) ar putea favoriza distrugerea unei anumite forme deaminoacizi, în funcție de sensul de polarizare. Mai există și alte explicații, dar, deocamdată, preferința vieții terestre pentru aminoacizii L reprezintă, încă, un mister la care știința va trebui să răspundă.
Subliniez, răspunsul trebuie așteptat de la știință. Altfel, ori de câte ori ar apărea o enigmă la care știința nu poate să răspundă, am putea introduce un factor supranatural, blocând astfel căutarea explicațiilor științifice. Pornind de la această idee, știința nici măcar nu ar fi trebuit să existe. Soarele și stelele încă ar mai fi mișcate pe cer de către niște îngeri invizibili. Orice problemă, orice enigmă, ar fi putut fi ”rezolvată” printr-o intervenție supranaturală. Dacă ar fi fost așa, știința nu ar fi apărut niciodată. Știința a evoluat tocmai pentru că, dimpotrivă, a căutat explicațiile naturale ale fenomenelor. În asta constă secretul marelui său succes. Și în asta constă absurditatea Intelligent design-ului, care explică orice problemă la care știința nu poate răspunde deocamdată prin intervenția unui ”agent supranatural”.
Complexitatea ireductibilă
Să mergem mai departe. Ne vom opri asupra lui Michael Behe, profesor de biochimie la Universitatea Leigh, Pennsylvania. El spune că: “Un sistem ireductibil complex este acela care nu poate fi rezultatul a numeroase, succesive și mici modificări ale unui sistem precursor, deoarece orice precursor al unui sistem ireductibil complex, căruia i-ar lipsi un singur element, este prin definiție nefuncțional […]. Deoarece selecția naturală nu poate acționa decât pentru sisteme care funcționează deja, atunci concluzia ar fi că un sistem biologic nu poate apărea gradual, pas cu pas, ci doar ca entități deja funcționale, altfel selecția naturală nu ar avea asupra cui să acționeze.”. (Michael Behe, Darwin’s Black Box: The Biochemical Challenge to Evolution) Michael Behe ne oferă și o analogie, devenită deja faimoasă. Este vorba despre o cursă de șoareci.
Aceasta este alcătuită “dintr-o platformă din lemn, un «ciocan» metalic, care ucide șoarecele, un arc care «stochează» forța necesară pentru acționarea ciocanului, o piedică și un dispozitiv care acționează eliberarea piedicii. Nu poți avea o cursă de șoareci funcțională, dacă lipsește un singur element. Este nevoie să fieprezente toate, dacă vrei să prinzi șoareci.”.
La această analogie, Kenneth R. Miller, profesor de biologie la Universitatea Brown, SUA, răspunde direct, arătând că “însăși analogia [lui Behe] arată slăbiciunile ireductibilei complexități”. Este adevărat, o cursă de șoareci nu poate funcționa decât dacă posedă toate elementele descrise de Behe. Dar fiecare dintre componente poate îndeplini o altă funcție. “Îndepărtați două componente (piedica și dispozitivul de acționare a piedicii) și veți avea un dispozitiv complet funcțional care poate fi folosit drept ac de cravată sau agrafă pentru hârtii, îndepărtați și arcul și veți avea un suport pentru chei. Piedica de la unele curse pentru șoareci poate fi folosită drept cârlig de pescuit, iar baza de lemn poate fi utilizată ca presse papier [...]. Ideea este, și știința a înțeles-o de multă vreme, că părțile componente ale unei mașini, presupusă ireductibil de complexă, poate avea funcții diferite, dar utile.”
Nu dorim să ne oprim la analogia în sine. Behe ne oferă și un exemplu concret de sistem biologic ireductibil de complex. Este vorba despre niște mașinării minunate: flageliile, adevărate sisteme de propulsie, care asigură unor bacterii posibilitatea de a se deplasa prin mediu apos. Nu voi intra în detalii, deoarece ne-ar ocupa prea mult spați. Voi face doar o foarte scurtă descriere, una inginerească. Avem un cil lung, care acționează ca o elice, o articulație,care face legătura dintre cil (propulsor) și axul de acționare,un motor, care este acționat prin transportul de ioni de Na+ sau H+, un stator, care ajută ca membrana celulară să nu se deformeze în timpul “funcționării” flageliei și un lagăr antifricțiune. Din câte vedeți avem de-a face cu un mecanism extrem de complex.
Flagelia reprezintă un mecanism extrem de complex, pentru a cărui asamblare sunt necesare mai mult de 40 de proteine specifice, fiecare dintre ele trebuind să seașeze într-un loc bine determinat. Dacă ar lipsi numai una dintre componentele arătate mai sus, atunci întreaga mașinărie nu ar putea funcționa. Behe comentează aceasta spunând: “Ca și cursa pentru șoareci, flagelia este ireductibil de complexă. Ca și în cazul cursei de șoareci, dezvoltarea prin«modificări numeroase, mici și succesive» este practic imposibilă. De fapt, dacă examinăm literatura [de specialitate] vom descoperi că nu a fost propusă nicio explicație serioasă, nu există niciun model detaliat care să ne explice cum au apărut flageliile pe cale darwinistă. [...] Avem un sistem, care pare imposibil de produs prin «modificări numeroase, mici și succesive».”
Structura schematică a unei flagelii.
Aici aș vrea să reluați analogia cursei de șoareci. Vedeți acolo că fiecare dintre componente poate îndeplini o altă funcție decât cea a prinderii șoarecilor. Avem ceva similar înceea ce privește flagelia? Să îi dăm din nou cuvântul lui Kenneth R. Miller. “Cele mai puternice argumente împotriva istoriei flageliei nu vin din dorința de a răspunde criticilor evoluției. Mai degrabă ele apar ca rezultat al progresului cunoașterii științifice asupra genelor și proteinelor asociate flageliilor și altor structuri moleculare. Asemenea studii au demonstrat că premisa prin care această mașină moleculară [flagelia] a devenit un argument împotriva evoluției este complet greșită: flagelia nu este ireductibil complexă. [...] Pentru antievoluționiști flagelia reprezintă [...] «un sistem ireductibil complex» care «nu poate fi produs de un șir de numeroase, mici și succesive modificări».” Și, mai departe: “Există precursoare, pentru flagelia, cărora le lipsesc [o parte dintre] componentele acesteia și totuși sunt complet funcționale. Atât de funcționale încât, uneori, reprezintă o amenințare mortală pentru viața oamenilor.”.
Este vorba despre așanumitul sistem secretor de tip III. “În imaginația populară bacteriile sunt niște ființe microscopice care ne îmbolnăvesc. Microbiologii privesc zâmbind această generalizare, deoarece știu că cele mai multe bacterii sunt benigne și multe dintre ele chiar folositoare – uneori chiar esențiale – pentru viața umană.” Totuși există bacterii periculoase. “Bacteriile patogene [...] infectează organismul printr-o multitudine de căi, una dintre ele fiind aceea de a introduce toxinele direct în celulele corpului. Odată ajunse acolo, aceste toxine distrug celulele gazdă, producând boli, distrugeri de țesuturi și chiarmoartea.” Aceste toxine sunt “injectate” direct în celule gazdă cu ajutorul sistemului secretor de tip III (Type III Secretory System – TTSS).
“La prima vedere, existența TTSS, acest ticălos dispozitiv care permite bacteriei agresoare să injectezeotrava mortală prin membrana celulară, nu ar avea niciolegătură cu flagelia. Totuși studiile moleculare ale proteinelor din TTSS au arătat un lucru surprinzător: TTSS este echivalentul proteinelor din partea bazală a fageliei. [...] Această echivalență l-a făcut pe McNab (McNab, R. M., 1999. The Bacterial Flagellum: Reversible Rotary Propellor and Type III Export Apparatus. Journal of Bacteriology) să afirme că flagelia ar putea fi privită ca un tip particular de sistem secretor de tip III. Extinzând cercetările prin compararea directă a proteinelor asociate ambelor sisteme, Aizawa mai spune (Aizawa, S.-I., Bacterial flagella and type III secretion systems) că ambele sisteme «sunt compuse din proteine similare, cu proprietăți fizico-chimice asemănătoare»”. Remarcați faptul că suntem în cazul descris pentru analogia cursei de șoareci.
Comparație între structura unei flagelii (stânga) și sistemul secretor de tip III (dreapta).
Miller mai spune ceva, un lucru pecare îl consider că este foarte important pentru discuția noastră. Este vorba despre “argumentul prin ignoranță”. El spune că: “fără îndoială, câtă vreme nu se va realiza o contabilizare pas cu pas a procesului evoluționar din care derivă flagelia, ni se va invoca mereu argumentul ignoranței, pentru flagelie și pentru orice mașină moleculară complexă.” Altfel, și mai direct, spus, așa cum arătam mai devreme, ori de câte ori știința nu va oferi un răspuns se va putea introduce un “proiectant inteligent”. Considerați că așa ceva ar fi firesc în drumul nostru pentru a găsi răspunsurile pentru enigmele Universului?
Probabilitatea ca argument
Un alt argument este cel adus de William Dembski. Este un argument matematic. Vreau doar să vă ofer câteva idei despre felul în care Dembski folosește matematica, pentru a veni în sprijinul ID-ului. Trebuie să spun încă de pe acum că formalismul matematic folosit de acesta depășește cu mult nivelul de accesibilitate pe care mi l-am propus pentru acest text, de aceea mă văd nevoit să apelez la simplificări. Dembski se folosește de teorema NFL (No Free Lunch, care adat și titlul unei faimoase cărți scrise de acesta: No Free Lunch: Why Specified Complexity Cannot Be Purchased without Intelligence).
Această teoremă arată că dacă ai de căutat un obiect pe o anumită suprafață, nu există un algoritm de căutare mai bun decât altul. În cazul nostru, având în vedere faptul că darwinismul impune un algoritm de căutare (mutații întâmplătoare plus selecție) se poate afirma că mecanismul evoluției nu este mai eficient decât o căutare oarbă, la întâmplare. Allen Orr, profesor de biologie la Universitatea Rochester, New York, precizează că “Teorema NFL arată că nu există un algoritm universal de căutare. Atunci când trebuie rezolvate toate problemele, nici un algoritm nu este mai bun decât altul”. Vom reveni asupra acestui aspect ceva mai încolo.
Pornind de la teorema NFL Dembski face următorul raționament: plecând de la numărul atomi din Univers (10 la puterea 80), vârsta Universului (10 la puterea 25 s) și numărul de tranziții pe secundă pe care le poate avea o particulă (10 la puterea 45), ajunge la o faimoasă limită de probabilitate: 10 la puterea -150. Orice structură (biologică) ce are o probabilitate mai mică decât această valoare este produsul unui proiect inteligent, și nu rezultatul întâmplării. Mergând mai departe, Dembski calculează probabilitatea ca, prin evoluție darwiniană, să avem un ansamblu biologic de tipul flageliei. El ia în calcul 30 de proteine alcătuite din secvențe de câte 300 de aminoacizi.
Probabilitatea apariției unei singure proteine specifice este de 20 la puterea -300, dacă ținem seama că avem, în materia vie, numai 20 de aminoacizi. Având în vedere faptul că nu este obligatoriu ca un anumit aminoacid să fie plasat exact într-o anumită poziție, probabilitatea, pentru o singură proteină, scade la 10 la puterea -39. Acum, dacă ținem seama că avem, în flagelie, circa 30 de proteine așezate în locații specifice, atunci probabilitatea “construirii”unei flagelii este de 10 la puterea -1170!
Remarcați, desigur, că această valoare este aproape de 10 la puterea 10 ori mai mică decât cea a limitei de probabilitate arătate mai sus (10 la puterea -150). De aici vine și concluzia: flagelia este rezultatul unui proiect inteligent. Numai că aici se ascunde o eroare. Flagelia este considerată ca fiind un sistem biologic ireductibil de complex. Or, așa cum s-a arătat mai înainte, pot fi identificați precursorii ei, cum ar fi sistemul secretor de tip III. Trebuie să remarcăm faptul că aceste concluzii pleacă de la ipoteza NFL, care, vă reamintesc, arată că nu există un algoritm de căutare mai eficient decât căutarea întâmplătoare. Dar și aici există o problemă.
Așa cum arată Orr trebuie să ținem seama că “evoluția darwiniană nu caută o anumită țintă prestabilită”. Dacă îmi permiteți, aș traduce asta prin afirmația că ființele vii sunt așa cum sunt, pentru că așa sunt, nu pentru că a existat un țel pentru a fi într-un anume fel. Să vă dau un exemplu. Există un frumos joc de cărți, numit Bridge. Aici fiecare jucător primește 13 cărți, la întâmplare. Probabilitatea ca unul dintre jucători să aibă anumite cărți (nu ne interesează ordinea lor) este de 1/635.013.559.600. Ce va face jucătorul? Va sta să analizeze că dacă ar primi un set de câte 13 cărți pe secundă i-ar fi necesari mai bine de 20.000 de ani pentru a obține unanumit set de cărți? În nici un caz. El nu își fixează în minte un anumit set de cărți, el își adaptează jocul în funcție de ceea ce are în mână, el nu are “o țintă prestabilită”.
Sursa:
http://stiintasitehnica.com/stiinta/intelligent-design-vs-teoria-evolutiei-1
=======================================================
Click here:
1. Design inteligent
2. Intelligent Design
3. Designul Inteligent - YouTube
=====================================
===============================================================
=======================================================================
VIDEO: Designul Inteligent Spulbera Teoria Evolutiei Apusul Teoriei Evolutioniste
================================
========================================================
====================================================================
=======================================================================
MISTERELE CUVINTELOR /
RăspundețiȘtergereDesign, proiect sau plan inteligent?
--------------------------------
Am enumerat, in urma cu doua numere, cateva obiecte „inteligente" create de „Homo technicus". Ei bine, sa luam unul, oricare, dintre ele, facand abstractie de faptul ca am fost contemporani cu nasterea lui, ca stim, cu exactitate, cand, unde si de cine a fost inventat si produs si sa incercam, printr-un absurd efort de imaginatie, sa-i explicam aparitia si existenta printr-o aleatorie (adica neplanificata, neplanuita) evolutie naturala, fara nici o interventie umana...
Evident, un exercitiu lipsit de sens. La fel de deplasat ca si pretentia de a explica nasterea, evolutia si diversitatea actuala a lumii exclusiv cu argumente oferite de teoria evolutionista, care, fiind stiintifica, crede numai in ceea ce e repetabil si demonstrabil prin experiment.
Sintagma „intelligent design" este atestata pentru prima data in engleza americana in anul 1987. Valva pe care a starnit-o a facut ca ea sa fie preluata ca atare sau tradusa in toate limbile pamantului: fr. „dessein intelligent", sp. „diseno inteligente", it. „disegno intelligente", port. „design inteligente" etc. etc. In romana s-a folosit, indistinct, „designul/ planul/ proiectul inteligent" (evident, „design" din sintagma romaneasca se pronunta ca in engleza: dizain):
„Cu ocazia aniversarii lui Charles Darwin, Vaticanul organizeaza un colocviu pe tema «planului inteligent».
Teoria, in voga in mediile crestine, sustine ideea unei interventii divine in evolutia speciilor" (fabricadebani.ro, 11 II 09).
„Teoria «proiectului inteligent» (ca si alte forme de creationism stiintific) isi propune sa suprime falia dintre stiinta si credinta, urmarind astfel o educatie integrala" (revistaverso.ro, 14 V 09).
„Dogma (economica) ne invata ca piata reglementeaza totul, ca mecanismele ei functioneaza precum programele divine, softurile dumnezeiesti in care cred partizanii teoriei «designului inteligent»" (R.l. 2 IV 09).
-va urma-
Miscarea „Intelligent Design" s-a nascut ca reactie la o hotarare a Curtii Supreme a Statelor Unite din 1987. In urma audierilor in cauza „Edwards vs Aguillard", care il opunea pe guvernatorul statului Louisiana contestatarilor unei legi a statului ce hotara ca evolutionismul trebuie sa fie predat in scolile publice in paralel cu creationismul, Curtea Suprema a hotarat ca „predarea creationismului in scolile publice este neconstitutionala deoarece echivaleaza cu incurajarea de catre stat a unei religii anume" (crestinismul). In 1989, adeptii creationismului au scos un manual de biologie pentru ciclul superior, intitulat „Of Pandas and People", in care evolutionismul stiintific era criticat cu argumente ale ID (teoria „Intelligent Design", conform careia exista suficiente dovezi ca viata a fost planificata de un agent inteligent – id est: Dumnezeu). Adeptii teoriei s-au inmultit in anii 90 si dupa 2000, reunindu-se in jurul Institutului Discovery, un grup de reflectie cu sediul in Seattle, care a cerut includerea ID in curricula scolilor publice. In anul 2005, in procesul intentat de un grup de parinti responsabililor cu invatamantul public din Districtul Dover (Pennsylvania), Curtea a decis ca ID nu este o stiinta si ca „nu se poate separa de antecedentele sale creationiste, deci religioase". Si totusi, promotorii ID lupta in continuare pentru ca stiinta sa nu mai fie limitata la naturalism si sa nu mai excluda explicatiile care implica o cauza supranaturala. Scopul lor declarat este acceptarea unei stiinte consonante cu credintele crestine si teiste.
ȘtergereIn lumina celor de mai sus, cum ar trebui tradus in romana „intelligent design"? In orice caz, nu „designul inteligent", pentru ca „design" are la noi alte utilizari, legate in special de sfera esteticului. „Plan inteligent" si „proiect inteligent" redau, fara ambiguitati, sensul din engleza.
Exemplificari si datari pentru sensurile si cuvintele noi din acest articol veti gasi in editia a treia a DCR (Dictionarul de Cuvinte Recente), aflat in pregatire la Editura Logos.
http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/misterele-cuvintelor-design-proiect-sau-plan-inteligent-4702701/
INTERESANT.
RăspundețiȘtergere===========
Papa Francisc: Big Bang-ul şi evoluţia sunt adevărate.
Dumnezeu nu este un magician cu o baghetă.
===================================
Teoria evoluţiei speciilor şi Big Bang-ul sunt adevărate, iar Dumnezeu nu este un "magician cu o baghetă", a declarat papa Francisc în timpul unui discurs susţinut la Academia Pontificală de Ştiinţe.
Papa Francisc a făcut o serie de comentarii, în timpul unui discurs susţinut la Academia Pontificală de Ştiinţe, despre care experţii spun că au dat lovitura finală unor "pseudo-teorii" precum creaţionismul şi designul inteligent, ipoteze despre care unele voci spun că au fost susţinute de fostul suveran pontif Benedict al XVI-lea.
Papa Francisc a explicat că teoria evoluţiei speciilor şi big bang-ul nu sunt incompatibile cu existenţa unui creator, susţinând că, dimpotrivă, aceste teorii "cer existenţa unui creator", informează independent.co.uk.
"Când citim despre creaţie în «Facerea», întâmpinăm riscul de a ni-l imagina pe Dumnezeu ca fiind un magician cu o baghetă, capabil să facă totul. Dar lucrurile nu stau aşa. (Dumnezeu, n.r.) a creat oamenii şi i-a lăsat să se dezvolte potrivit legilor interne pe care el le-a atribuit fiecăruia, pentru ca fiecare să ajungă la desăvârşire. Big Bang-ul, pe care astăzi îl considerăm a sta la originea lumii, nu contrazice intervenţia creatorului divin, ci, mai degrabă, o cere. Evoluţia în cadrul naturii nu este incompatibilă cu noţiunea de creaţie, pentru că evoluţia are nevoie de crearea unor fiinţe care să evolueze", a spus suveranul pontif.
Biserica Catolică a avut de multă vreme reputaţia unei instituţii care se opune ştiinţei, unul dintre cele mai faimoase episoade fiind forţarea lui Galileo Galilei de a-şi retrage teoria considerată "eretică", potrivit căreia Pământul se învârte în jurul Soarelui, lucru de necontestat în prezent.
Comentariile suveranului pontif sunt în concordanţă cu abordarea progresistă a papei Pius al XII-lea, care a arătat deschidere faţă de teoria evoluţiei speciilor şi a îmbrăţişat deschis teoria exploziei primordiale (Big Bang-ul, n.r.).
În 1996, Ioan Paul al II-lea a făcut încă un pas şi a afirmat că evoluţia "este mai mult decât o ipoteză", este "un fapt dovedit".
Pe de altă parte, papa Benedict al XVI-lea şi consilierii săi apropiaţi au susţinut ideea că designul inteligent stă la baza evoluţiei - ideea că doar selecţia naturală nu este suficientă pentru a oferi o explicaţie pentru complexitatea lumii. În 2005, cardinalul Schoenborn, apropiat al fostului papă, a scris un articol în care a spus că "evoluţia în sensul unor strămoşi comuni ar putea fi adevărată, dar evoluţia în sensul neo-Darwinian - un proces neghidat, neplanificat - nu este adevărată".
Giovanni Bignami, profesor şi preşedinte al Institutului Naţional de Astrofizică al Italiei, a salutat declaraţiile papei Francisc.
"Afirmaţia papei este semnificativă. Suntem descendenţi direcţi ai Big Bang-ului care a creat Universul. Evoluţia a pornit de la creaţie", a declarat Bignami pentru agenţia italiană de presă Adnkronos.
Giulio Giorello, profesor de filosofia ştiinţei la Milano, a declarat că el consideră că papa Francisc "a încercat să diminueze factorul emoţional din cadrul unei dispute sau al unor presupuse dispute" cu ştiinţa.
În ciuda diferenţelor în ceea ce priveşte abordările teologice dintre cei doi suverani pontifi, Francisc l-a omagiat pe Benedict al XVI-lea când a dezvelit un bronz al acestuia la sediul central al Academiei din Vatican.
Mediafax.ro
Întrebare: Ce reprezintă teoria designului inteligent?
RăspundețiȘtergere-------------------------------
Răspuns: Teoria designului inteligent spune că “sunt necesare cauze inteligente pentru a explica structura complexă, bogată în informaţii a materialului biologic, şi că aceste cauze sunt detectabile empiric.” Anumite caracteristici biologice sunt în total dezacord cu explicaţia standard a teoriei Darwin bazată pe hazard. Astfel, acestea par să fie gândite dinainte de a apare. Întrucât proiectarea dinainte presupune existenţa unui proiectant inteligent, aparenţa acestei ipoteze în anumite cazuri este atribuită ca dovada existenţei Proiectantului. Există trei principale argumente în Teoria Designului Inteligent: (1) complexitatea ireductibilă, (2) complexitatea specifică, şi (3) principiul antropic.
(1) Complexitatea ireductibilă este definită ca "...un sistem singular compus din mai multe părţi perfect integrate şi interdependente care contribuie la realizarea unei funcţii de bază, şi în care îndepărtarea oricăreia dintre părti cauzează nefuncţionarea eficientă a întregului sistem”. Mai simplu scris, viaţa este compusă din părţi legate între ele care se bazează una pe cealaltă pentru a satisface criteriul existenţei. Orice mutaţie aleatorie ar putea conduce la dezvoltarea unei noi părţi, însă nu poate să cauzeze dezvoltarea unor mai multe părţi care a putea funcţiona independent ca sistem. De exemplu, ochiul uman este evident un sistem foarte util. Fără globul ocular (care este el însuşi un sistem complex ireductibil), nervul optic, şi cortexul vizual, un ochi cu o mutaţie aleatoare ar acţiona contraproductiv în supravieţuirea speciilor şi prin urmare ar fi eliminat prin procesul de selecţie naturală. Un ochi nu este un sistem util decât dacă toate părţile sale componente sunt prezente şi funcţionează adecvat în acelaşi timp.
(2) Complexitatea specifică reprezintă conceptul că atâta timp cât pot fi găsite caracteristici complexe “precizate” în organisme, acestea reprezintă indicii ale originii lor. Complexitatea specifică, sau mai corect spus, specificată, argumentează că este imposibil caracteristicilor complexe să se dezvolte prin mecanisme şi procese aleatoare. De exemplu, o cameră plină cu 100 de maimuţe şi 100 de maşini de scris ar putea eventual produce câteva cuvinte, sau poate chiar o propoziţie, dar niciodată nu ar putea produce o piesă gen Shakespeare. Şi cât de mult mai complexă este viaţa biologică decât o piesă de-a lui Shakespeare?
(3) Principiul antropic statuează faptul că lumea şi universul sunt "reglate fin" pentru a permite viaţa pe pământ. Dacă proporţia elementelor din aerul atmosferic s-ar modifica rapid, multe specii ar înceta să mai existe foarte rapid ca răspuns la acest lucru. Dacă pământul ar fi fost plasat la doar câţiva kilometri mai departe sau mai aproape de soare, de asemenea multe specii ar înceta să existe. Existenţa şi dezvoltarea vieţii pe pământ implică atât de multe variabile care trebuie să fie perfect în acord între ele încât ar fi imposibil ca toate aceste variabile să se producă în urma unor evenimente aleatoare, necoordonate.
ȘtergereDeşi Teoria Designului Inteligent nu presupune care este sursa acestei inteligenţe (fie că este Dumnezeu sau OZN-urile etc.), majoritatea vastă a susţinătorilor acestei teorii sunt teişti. Ei văd în această aparenţă a proiectării dinainte care prevalează în lumea biologică, exact ca pe o dovadă a existenţei lui Dumnezeu. Există totuşi câţiva atei care nu pot nega dovezile puternice ale designului inteligent, însă ei nu sunt de acord că la mijloc ar fi Dumnezeu Creatorul. Ei tind să interpreteze datele ca o dovadă că pământul a fost semănat cu un fel de rasă de creaturi extraterestre.
Teoria Designului Inteligent nu este totuna cu cea a Creaţionismului Biblic. Există o distincţie importantă între cele două poziţii. Creaţioniştii biblici încep cu o concluzie: aceea că relatările biblice despre creaţie sunt de încredere şi corecte; că viaţa pe pământ a fost proiectată dinainte de o Inteligenţă, adică de Dumnezeu. Apoi ei caută dovezi din mediul natural pentru a susţine această concluzie. Susţinătorii Teoriei Designului Inteligent încep cu mediul natural şi ajung la concluzia lor astfel: că viaţa pe pământ a fost proiectată de un Agent Inteligent (oricine ar fi acela).
Extrem, extrem de important!
RăspundețiȘtergereInformaţia genetică a ADN-ului poate supravieţui în spaţiul cosmic.
-------------------------
Molecule de ADN fixate pe o capsulă transportată de o rachetă au reuşit să supravieţuiască atât în spaţiul cosmic, cât şi la reintrarea rachetei în atmosfera terestră, în pofida temperaturilor foarte înalte.
După zborul spaţial, reintrarea în atmosferă şi aterizare, moleculele de ADN erau intacte, în acelaşi loc în care fuseseră fixate, arată un studiu dat publicităţii miercuri, preluat de AFP şi ziarul spaniol "ABC".
Aceasta însă nu a fost singura surpriză: cea mai mare parte a moleculelor supravieţuitoare erau în continuare capabile să transmită informaţie genetică unor celule.
"Acest studiu furnizează dovezi experimentale în sensul că informaţia genetică a ADN-ului poate supravieţui în condiţiile extreme din spaţiu şi la reintrarea în densa atmosferă a Pământului", explică profesorul Oliver Ullrich, de la Institutul de Anatomie al Universităţii din Zürich, coautor al acestui studiu.
Experimentul, numit DARE (DNA atmospheric re-entry experiment) a fost făcut spontan în cursul misiunii TEXUS-49. În cadrul acesteia, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Zürich studiau rolul gravităţii în procesul de reglare a exprimării genelor în celulele umane. Pentru aceasta utilizau un hardware instalat în rachetă pe care îl manevrau prin control la distanţă.
Mulţi oameni de ştiinţă sunt de părere că ADN-ul provenit din spaţiu ar putea, probabil, să ajungă intact pe Pământ, transportat de materiale extraterestre ca praful cosmic sau meteoriţii, planeta noastră fiind lovită zilnic de o sută de tone de astfel de materiale.
Această extraordinară stabilitate a ADN-ului "arată, de asemenea, că nu este deloc imposibil ca, în pofida tuturor precauţiilor şi măsurilor de siguranţă, navele noastre spaţiale să transporte ADN terestru pe alte planete ca Martie", mai spune profesorul Ullrich. Dat fiind acest risc, "trebuie să evităm o astfel de contaminare în căutarea de viaţă extraterestră".